Cap. XIII Samburele geloziei

DIN PERSPECTIVA AMELIEI
De o ora eram in masina spre San Jose. In mai putin de patru ore mama si cu Mihai urmau sa aterizeze in Costa Rica. Mergeam impreuna cu Alex sa-i luam de la aeroport. Eram convinsa ca o data ce o sa i-l prezint mamei pe iubitul meu, acesta va renunta la ideea de a ma cupla cu Mihai. Nici nu stiu de ce mama insista inca pe aceasta tema. Adica nu m-am facut inteleasa de atatea ori ca nu vreau nici un fel de relatie cu Mihai.
Il cunosteam de cand eram mica. Am facut gradinita impreuna, scoala si chiar liceul. Noroc ca n-a intrat si la medicina cu mine. Mama mea si cu mama lui erau bune prietene, parca se cunosteau dintotdeauna. Si asa cum se obisnuieste in filmele indiene inca de cand eram mici planuiau nunta noastra. Norocul meu si ghinionul lor era ca eram constienta de drepturile mele si stiam ca nu sunt obligata sa le indeplinesc lor visul. Poate si de aia ma tinea mama de cele mai multe ori inchisa in casa, de frica sa nu ma indragostesc si sa-i stric toate planurile. Dar din pacate pentru ea, cea mai mare temere i s-a indeplinit in momentul in care m-am indragostit de Flavius si am plecat de acasa. Desigur ca moartea lui a fost un nou prilej pentru ea sa-si reia planul, dar eu din nou i l-am sticat mutandu-ma aici in Costa Rica.
Oricum viata alaturi de mama era un infern, tot timpul imi aducea aminte de Flavius si ma facea sa sufar prin vorbele ei cu mai multe subintelesurisi a caror sens adevarat il cunosteam doar eu. Nu pierdea ocazia sa trimita sageti cu venin direct in inima si sufletul meu. Uneori ma intrebam de ce ma ura atat de mult, doar eram fiica ei si ar fi trebuit sa ma iubeasca. Un singur raspuns am gasit: ii aduceam aminte de tatal meu care a murit la doar un an de cand m-am nascut. Nu mi-l aduceam aminte, il stiam doar din poze si din ce imi povesteau ceilalti, dar semanam foarte bine cu el atat din punct de vedere fizic cat si moral. Mama nu vorbea niciodata despre el, dar am aflat ca l-a iubit foarte mult, si poate de asta ma uraste atat de mult pentru ca ii aminteam de el si de moartea lui. Poate daca tata ar fi trait, am fi fost o familie fericita acum.
Mihai era foarte indragostit de mine, inca de cand eram copii. Eu in schimb nu-l suportam. Cautam orice prilej sa-l necajesc, ba chiar uneori il si bateam. El nu zicea nimic, nici nu ma spunea parintilor, dar stiam ca ascunde ceva rau in sufletul lui. In liceu, a devenit mai arogant, si se purta cu mine de fata cu colegii nostrii de parca eram propietatea lui. De cateva ori a incercat sa ma sarute, dar de fiecare data am scapat, lovindu-l intr-un loc foarte sensibil pentru baieti. Fetele din liceu ziceau ca sunt nebuna pentru ca il tot refuz, deoarece, sincer sa spun, arata foarte bine, dar eu vedeam in spatele ambalajului si stiam ca nu era altceva decat un arogant mandru care se considera cel mai bun dintre toti, credea ca totul ii apartine si de asemenea sufletul ii era dominat de ganduri negre, neortodoxe.
Dupa ce a murit Flavius, am crezut ca Mihai s-a schimbat. Pentru o scurta perioada a fost alaturi de mine, ca un frate. Dar si-a dat repede masca aceea falsa jos, intr-o zi in care a incercat sa ma faca a lui cu forta. Din nou am reusit sa scap din ghearele lui, lovondu-l in cap cu o sticla. Mi-a fost frica ca a murit. Dar dupa ce i-am verificat semnele vitale si mi-am dat seama ca nu are nimic grav, am fugit. De atunci nu l-am mai vazut si speram ca n-am sa-l mai vad niciodata in viata mea. Dar se pare ca mama, inca continua sa mi-l bage pe gat. Ma intreb daca i-as povesti ce intentii a avut cu mine avea sa si-l mai doreasca atat de mult ca ginere? Probabil ca da, nu-i pasa ca fiica ei avea sa sufere toata viata alaturi de el.
Mi-as fi dorit ca amandoi sa ramana in Romania. Doar am venit aici sa scap de astfel de oameni, sa scap de ei si de durerea care imi distrugea sufletul alaturi de ei.
Am observat ca Alex era foarte tacut. Am gresit cu ceva fata de el? Sau poate era emotionat ca avea sa-si cunoasca viitoarea soacra? Nici acum nu-mi venea sa cred ca o sa ma casatoresc cu el. Il iubeam atat de mult. M-am uitat zambind la inel si apoi spre el
Dar zambetul mi s-a sters rapid de pe buze cand l-am vazut uitandu-se incruntat la drum.Isi strangea buzele si cu aratatorul batea bervos in volan . Era suparat si eram sigura ca pe mine. Dar de ce nu-mi zicea nimic? Trebuia sa lamurim situatia inainte sa ajungem la aeroport. Nu-mi doream ca mama sa ne vada suparati. Asta iar da ocazia sa considere ca relatia noastra este una vulnerabila sii ca nu va rezista foarte mult timp. Trebuia sa ne vada fericiti asa cum am fost pana acum.
-Ai patit ceva iubire? l-am intrebat eu.
-Nu, mi-a raspuns fara sa se uite la mine.
-Eu simt ca ai ceva. Ar trebui sa-mi spui daca am gresit cu ceva.
S-a intors spre mine, fulgerandu-ma cu privirea.
-Am spus ca nu am nimic! a folosit un ton taios.
N-am mai zis nimic. Mi-am intors doar privirea in partea opusa spre geam. Am incercat sa-mi stapanesc lacrimile care imi inundau ochii si pana la urma s-au incapatanat sa iasa. Nu intelegeam de ce se comprta asa cu mine. Numai o zi a trecut de cand m-a cerut in casatorie si acum ma privea de parca eram ultima persoana pe care ar vrea s-o vada.
L-am auzit oftand si a tras pe dreapta, oprind motorul masinii. M-a fortat sa ma intorc spre el si m-a luat in brate, sarutandu-ma pe frunte.
-Imi pare rau. Nu stiu ce-i cu mine. n-am vrut sa-ti vorbesc asa. Te iubesc foarte mult si nu-mi doresc sa te ranesc. Ma ierti?
N-am vrut sa ii raspund. Ce credea ca cu un simplu “Iarta-ma” si un “Te iubesc” avea sa-mi castige inima. Nu, nu avea sa fie atat de usor. Trebuia sa sufere si el.
-Pana nu ma ierti nu o sa pornesc masina. Si o sa intarziem la aeroport.
-Nu-mi pasa, i-am zis despinzandu-ma din bratele lui.
-Nu-ti pasa deci? Daca nu ma ierti o sa ies din masina si o sa ma arunc in fata unuia din camioanele astea, si-mi arata autostrada pe care treceau cu o viteza incredibila camion dupa camion.
-Povesti…, am spus radicand o spranceana.
-Deci nu ma crezi?! si a deschis portiere repede sarind in afara masinii.
Am iesit si eu repede si am fugit catre el. Era nebun de-a binelea. Statea gata sa sara in fata vreuui camion.
-Esti nebun! am strigat.
-Da sunt nebun dupa tine!
Am ajuns langa el si i-am sarit in brate. I-am soptit la ueche:
-Bine. Te iert. Dar sa stii ca nu-i frumos sa folosesti santajul.
-Cum altcumva sa te convig?
-Ai fi putut pur si simplu sa ma saruti, i-am zis trecand usor la buzele lui si sarutandu-l.
-Acum haide sa ne grabim, a zis el luadu-ma in brate si ducandu-ma asa pana la usa pasagerului. Nu vrem sa se supere mama soacra. Nu?!, chicotea.
Inainte sa pornesca masina, l-am intrebat:
-Tot nu mi-ai spus de ce esti suparat?
-Nu stiu, probabil emotiile, mi-a raspuns evitandu-mi privirea.
Stiam ca ma minte, dar nu am vrut sa reaprind flacara dicordiei intre noi.

DIN PERSPECTIVA LUI ALEX
Sentimentul asta era prcum un sambure sadit in sufletul meu. Crestea cu fiecare intrebare care imi trecea in prin minte. Si numarul intrebarilor era interminabil: Cine era Mihai? Cand l-a cunoscut? De ce nu mi-a vorbit niciodata despre el, nici macar atunci cand am fost Flavius? De ce nu mi-a spus nimic despre el aseara? Despre mama ei a vorbit una intruna, dar despre Mihai nimic. O fi fost iubitul ei, dup ace am murit?
Gelozia. Acest sentiment bolnav m-a facut sa ma pierd cu firea si sa-i vorbesc urat ingerului meu. Imediat mi-am adus aminte de momentul acela din viata mea anterioara, cand aproape ca am impins-o la moarte din cauza geloziei. Nu mai trebuia sa fac asa. Trebuia sa ma stapanesc si sa am incredere in ea.
In curand avea sa ajunga avionul si aveam sa fiu fata in fata cu acet Mihai. Imi doream foarte tare sa fiu un barbat slabanog, cocosat, cu cosuri pe fata si ochelari cu lentil mari cat fundul la un borcan. Asa aveam sa ma linistesc cu adevarat.
Iubita mea era langa mine si ma tinea strans de mana. Nu puteam s-o inteleg pe mama ei de ce era atat de rea cu acest inger. M-am uitat zambind in ochii ei negrii si tulburi de teama. Am mangaiat-o pe obraz.
-Nu ai de ce sa te temi. Totul va fi bine.
-Nu o cunosti pe mama. N-o sa piarda nici o ocazie sa e jigneasca.
-Iar eu nu am s-o bag in seama.
Privirea ii s-a indreptat in fata, de unde o femeie de vreo 50 de ani ii facea cu mana, afisand un zambet viclean. Era mama ei. Era o doamna frumoasa pentru varsta ei si aranjata, dar nu semana de loc cu ingerul meu. Avea parul saten cu suvite aproape blonde si ochi caprui cu o nuanta de verde. Sa oprit in dreptul nostru si s-a uitat sfidator la mainile noastre impreunate.
-Buna mama. Ti-l prezint pe Alex, iubitul meu, a spus iubita mea cu emotie in glas.
-Hmm… Se pare ca ai trecut pana la urma peste moartea lui Flavius. Nu l-ai iubit chiar atat de mult se pare.
Cuvintele i-au iesit ca un venin menit sa otraveasca sufletul iubitei mele. Am strans-o de mana in semn ca sunt alaturi de ea si nu e momentul sa cedeze in acel moment.
-Incanta de cunostiinta, doamna! am intins mana mamei Amelie.
A intins si ea mana la randul ei, dar continua sa ma priveasca cu aroganta si o ura neintemeiata.
-Nu pot spune acelasi lucru, zambea rautacios.
-Va asigur ca o sa va schimbati parerea in curand, i-am spus afisand un zambet rautacios.
-Ar trebui sa plecam, a spus Amelia in cele din urma.
Ma preateam sa iau valiza doamnei, bucuros ca acel Mihai pribabil ca a renuntat sa mai vina sau si-a rupt mana, picioarele si si-a spart capul cu o zi inainte sa plece. Dar visele mi-au fost spulberate, in momentul care mama Ameliei a spus:
-Stati ca vine imediat si Mihai.
Numele lui m-a izbit asemenea unui baros.
-Mama! De ce l-ai adus sip e el?
-I-am spus ca vin sa te vizitez si a insistat sa vina si el. Vrea neaparat sa vorbeasca ceva important cu tine.
“Doar peste cadavrul meu are sa vorbeasca cu iubita mea!”mi-am zis in gand. M-am uitat spre Amelia sa-i vad reactia la cele spuse si am vazut-o incruntandu-se. Ochii ii ardeau de furie. Asta era un semn bun sau rau? Il ura sau il iubea pe Mihai? Nenorocitele de intrebari iar au inceput sa-mi invadeze mintea. Cel mai bine si corect era sa am incredere in iubita mea.
-Uite-l ca vine, a exclamat entuziasmata mama Ameliei.
Mi-am ridicat privirea spre baratul care se indrepta spre noi. Arata foarte bine, precum un fotomodel. Avea parul de culoarea spicului de grau, ochi albastrii si un corp bine facut. Fetele pe langa care trecea intorceau capul dupa el sau ii zambeau seducator.
Unde era tocilarul plin de cosuri pe care mi-l imaginam? De ce nu si-a rupt toate oasele inainte sa se urce in avion? O singura privire a fost de ajuns sa ma fac sa-l urasc din toata inima.
S-a oprit in fata noastra si o privea pe iubita mea… cu dragoste?! Imi venea sa-i dau o serie nenumarata de pumni. Cum indraznea!!!
-Buna Amelia. Mi-a fost dor de tine, a spus intinzandu-i mana, dar ea i-a ignorant-o.
-Buna. Ti-l prezint pe Alex iubitul si viitorul meu sot.
s-a intors spre mine si mi-a intins mana. Imi zambea viclean, iar in privire puteam sa-i citesc amenintarile ca are sa mi-o fure pe Amelia. Abia am putut sa ma stapanesc. Am dat mana cu el si i-am spus cu o politete fortata:
-Incantat de cunostiinta…

**************************************************************************************
Nici nu va puteti imagina prin ce am trecut astazi pana am reusit sa postez capitolul asta. In primul rand atunci cand m-am apucat de scris mi-a luat vreo ora pana sa-mi vina inspiratia. in al doilea rand, laptopul meu, care este unul foarte subred, s-a hotarat sa se blocheze chiar in momentul in care am terminat capitolul, fara sa-l salvez. Noroc cu cei care au invetat Microsoft Office, in special cel din 2007, care mi-a dat autosaved l-a tot ce m scris.
Si uite ca in cele din urme am reusit sa duc treaba pana la capat!
Sper sa va placa si acest capitol, chiar daca nu e foarte stralucit.
Am pus de asemenea si pozele celor doua personaje noi: mama Amleliei si Mihai, asa ca treceti pe la PERSONAJE sa le vedeti.
Comentati, va rog!
:* :* :*