Cap I. Vis sau realitate ?

DIN PERSPECTIVA AMELIEI
Inima imi bubuia in piept precum tobele din ritualurile salbaticilor din Africa.Bum… Bum… Nu stiam unde ma aflam. Era o ceata deasa in jurul meu. Parca toata ceata acea umeda, rece imi apasa puternic sufletul. Uram ceata. Imi aducea aminte de ziua acea; ziua in care sufletul meu a murit.
De undeva se auzea o soapta. Ma striga sa merg spre ea. Nu stiu de ce vocea aceea imi aducea aminte de el. Inima se zbatea salbatica sa–mi iasa din piept. O raza de soare a rasarit in sufletul meu; in sufletul meu negru de tristete si durere. Lumina acea de speranta m-a facut sa alerg din ce in ce mai repede prin ceata deasa si din ce in ce mai adanca. De fericire ca ii aud din nou glasul numai vedeam nimic in jurul meu,auzeam doar vocea lui soptita ce imi striga numele: “Amelia… Vino…”. Dar dintr-o data s-a facut liniste si m-am oprit. Mi-am dat seama ca era intuneric in jurul meu; ceata diparuse. Negru adanc si infiorator; negru precum abanosul ma incojura din toate partile. Nu vedeam nimic. Apoi dintr-o data totul se lumina in jurul meu. Deasupra mea se vedea un cer albastru ca de cristal, iar sub talpi simteam ceva pufos. M-am uitat in jos,si mi-am dat seama ca stateam pe o cuvertura tesuta din nori. In jurul meu erau numai nori; nori de un alb pur. Eram uimita si fericita ca eram din nou acolo. Apoi din spatele meu am simtit cum o mana ma atinge usor. M-am intors si acolo, in fata mea era ingerul meu. Intunericul ce imi umbrea sufletul a disparut rapid la prima vedere a ochilor lui verzi de smarald. Am sarit in bratele lui, izvoare cristaline de lacrimi curgandu-mi pe obraji.
-Nu plange, imi soptea el strangandu-ma strans in brat. Te rog nu plange, nu strica clipa aceasta de fericire. Minutul nostru de a fi din nou impreuna in paradis.
-Stii foarte bine de ce plang,i-am zis eu printe lacrimi. Stii ca totul e un vis, dar e cel mai frumos vis.
El incerca sa-mi dea drumul din bratele lui,ca sa-mi poata vedea fata. Dar eu incapatanata, mi-am incolacit bratele mai adanc in jurul gatului lui,sprijinindu-mi capul de umarul lui.
-Nu, te rog nu-mi da drumul. Tine-ma strans in bratele tale. Vreau sa raman cu mirosul tau in minte dupa ce pleci si sa simt ca totul a fost cat se poate de real si posibil.
-Dar totul e real, iubirea mea. Totul e posibil. Si tu stii ca e adevarat, imi spunea vocea lui de inger. In curand ai sa pleci, lasa-ma sa te sarut macar odata.
-NU!!! Nu vreau sa pleci!. Lasa-ma sa raman de data asta cu tine, l-am lasat din stransoare ridicandu-mi fata si prividu-l rugator in ochii lui verzi.
-Stii ca nu poti,draga mea. Dar m-ai curand decat iti imaginezi o sa fim din nou impreuna. Iti promit.
Si se apleca usor spre buzele mele. Am simtit usor cum sufletul meu era inundat de o lumina orbitoare; negrul era inlocuit in totalitate de un alb pur, ceresc. Buzele lui moi si catifelate depuneau cel mai dulce sarut din Univers peste buzele mele.
Dar apoi dintr-o data, o mana alba, aparuta din neant, ma tragea inapoi, departe de el.
-Nuuu! Nu vreau! Srigam disperata ,luptandu-ma sa ma intorc inapoi . Simteam cum inima mi se rupea in doua; ba nu in sute de bucatele. Mai auzeam slab,vocea lui calda: “Nu te teme, iubire. In curand am sa ma intorc pentru tine. Te iubesc…”
*
– Domnisoara! Treziti-va, domnisoara!
Am deschis speriata ochii. Lacrimi imi inundau fata, iar inima ma durea, o simteam de parca se sprsese in mii de bucatele.M a uitam speriata la stewardesa aplecata spre mine. Nu stiam unde ma aflam. Mintea imi era incetosata. Respiram greu si ma simteam ca si cand as fi alergat la un maraton. Incet, incet am ineput sa-mi revin, sa costientizez realitatea. Mana stewardesei se afla peumarul meu, privindu-ma ingrijoarata. In cele din urma i-am spus soptit:
-Ma scuzati. A fost un simplu vis. Sunt bine.
-Sa va ajut cu ceva?
-Nu, multumesc,i-am spus cu o politete falsa, pentru ca brusc simteam multa ura penru ea; ura provocata de simplul fapt ca ea era cea care m-a smul din bratele mele.
Privirea rece pe care i-am aratat-o a facut-o sa renunte sa ma mai intrebe ceva si a plecat. M-am bucurat privind-o cum se indeparta. Nu doream sa ma razbun pe ea pentru durerea mea.
Am inchis ochii,si mi-am ridicat mana, masandu-mi pieptul in dreptul inimii. Ma durea. Inca simteam mirosul lui, bratele lui in jurul meu, gustul buzelor lui. Inca puteam sa aud cuvintele lui:” Dar totul e real, iubirea mea.”
Cum putea sa fie real cand eu simteam durerea ce imi intuneca sufletul. Ma mintea. Stiam asta. Pentru ca el dorea sa traiesc mai departe. Nu mai vroia sa fac ce am facut dupa ce el a murit, dar el nu intelegea ca viata mea era un iad fara el. Sufletul imi ardea de durere; inima imi era incojurata de cei mai taiosi spini de cristal.
Ma uitam pe geamul avionului la norii albi deasupra carora zburam. Erau aceiasi nori pe care am stat in visul meu. Cum puteam sa cred ca tot ce visam era real si vorbele lui la fel? Eram nebuna,oare? Mai mult ca sigur ca da. toate astea se trageau din dorinta mea de al avea din nou langa mine, de a simti ca traiesc din nou, ca nu sunt o moarta vie . Dar numai era posibil sa fim impreuna,doar daca reincarnarea exista. Dar sa fim sinceri, astea erau numai povesti de ale indienilor. Asa cum noi credem in Dumnezeu eu, ei cred in reincarnare si in transmirgatia sufletului.
Vocea capitanului ma trezi din gandurile mele adanci. In curand aterizam; aterizam spre un nou inceput fara el alaturi de mine…